La discuție cu Cristian Lupșa, unul dintre primii susținători ai Fondului pentru Democrație

Optimismul nu este o caracteristică intrinsecă omului. În secolul „depresiei”, căutăm disperat să dăm sens vieților noastre, fiecare așa cum poate. Unii la birou, alții liber profesioniști, unii cu vise de weekend, alții încercând să alinieze lumea la valorile în care cred. Unul dintre oamenii care nu se dau bătuți și care a purces la drum sperând să demonstreze lumii că se poate este Cristian Lupșa, editor și povestitor la Decât o Revistă.

Revista DOR a apărut în România ca o ambiție a lui Cristi de a demonstra românilor că jurnalismul narativ de calitate este o alternativă viabilă mass-mediei tradiționale. Inițial se plănuia un singur număr, dar e clar că românilor le-a plăcut ideea și așa, 9 ani mai târziu, revista încă iese trimestrial. Pe lângă ambiția jurnalistică, fondată bine prin studii formale (în România și în State), Cristian Lupșa se implică și în alte proiecte care fac ca vocea lui să călătorească departe. Includem aici cursuri despre jurnalismul narativ la Centrul pentru Jurnalism Independent sau ajutorul dat ONGurilor care nu știu de unde să apuce „comunicarea”. Mai vorbim și de Creative Mornings, concept prin care diminețile de vineri încep în mod inedit, cu cafea bună și punându-te pe gânduri despre una, alta.

Am discutat cu Cristian Lupșa pentru că părerea lui e avizată să facă o radiografie competentă a societății în care încercăm să ne afirmăm, încercăm să răzbatem și să ne găsim chemarea. Prin activitatea lui, Cristian se învârte în tot felul ce cercuri unde interesele, valorile și credințele diferă – de la artă la servicii sociale, de la civism la povești narate, de la Harvard la București.

 

Despre jurnalism și finanțare

Societatea în România e împărțită. Nu e o caracteristică regională, se întâmplă și la case mai mari. „Eu cred în x, tu în y. Eu am votat cu ăla, tu cu aia. Eu cred că tu ești manipulat.” Jurnalismul, mass-media și social media nu ajută, din păcate, ci doar îndepărtează cele două lumi una de cealaltă până la stadiul în care nici nu mai știm cum arată ceilalți, poate doar că sunt mama sau tata, bunica sau unchiul. Conversația nu mai este posibilă.

„E complicat de înțeles ce se întâmplă. Eu sunt destul de pesimist când vine vorba de sponsorizarea jurnaslimului independent prin donații. Nu cred că jurnalismul, în general, va fi finanțat exclusiv, sau în principal, de către public. Ar fi ideal, însă.

Văd un mare minus și în mecanismele de finanțare. Mă refer aici la proiecte, burse și alte tipuri de validări profesionale pe care ți le-ai pune în CV cu speranța să poți lua și alte finanțări. Dar acest tip de mecanisme fac ca intrarea jurnaliștilor la început de carieră să fie foarte dificilă, mai ales dacă ai un CV gol. Cum poți crea atunci un proces care să valideaze experiența jurnalistică, dar să și compenseze când e nevoie și să nu folosească experiența ca un criteriu eliminatoriu?

Participarea publică pentru toți care sunt la început de drum mi se pare un pas important de făcut. Sistemul de multe ori este hărăzit pentru cei care deja știu să scrie proiecte pentru că deja au câștigat proiecte. Ai un avantaj clar în acest caz.

Există și alt tip de jurnalism, cum este cel de investigație, care ar putea însă să beneficieze de susținerea societății. Însă depinde foarte mult de oportunitate. Acum 4 ani puteai să stai în cap și nimeni nu ți-ar fi dat bani pentru asta.”

Acum Fondul pentru Democrație finanțează 6 proiecte de jurnalism. Fie că este vorba despre mentorat, jurnalism de investigație sau care explorează probleme urbane sau de societate. Află aici care sunt proiectele finanțate.

„Aș vrea să fim onești și să recunoaștem că dăm bani pentru jurnalismul care expune niște practici ale unei clase care ne conduce și care nu ne prea place. Însă jurnaliștii nu sunt acolo ca să reprezinte valorile donatorilor, ci ca să fie corecți în relatările lor.

Sunt jurnaliști de calitate care știu să facă treabă bună și din perspectivă deontologică. Rise Project, de exemplu. Tendința este de a spune că Rise este un outlet din bula anti-PSD. Însă nu e adevărat. Rise a făcut investigații și despre politicieni din alte partide și din alte guvernări. Totuși, orice jurnalist bun va căuta mereu subiecte din realitatea apropiată, despre cei care sunt la putere acum, despre cei care pot trage sforile în acel moment.

De aceea cred că pe termen lung e dificil ca jurnalismul să fie finanțat de către cititori, pentru că este mic numărul de oameni dispuși să finanțeze un proces jurnalistic, și nu interpretarea lor ideologică asupra acelui proces. Vei continua să finanțezi Rise dacă vor scoate o serie de investigații despre partidul pe care l-ai votat? Sau despre primarul care îți place? Sau vei spune că nu îți mai reprezintă valorile?”

Mai este și o altă perspectivă din care să privești situația. Donația este asociată de multe ori cu nevoi concrete ale unor oameni nevoiași sau, în orice caz, asociată cu povești de ordin social. Între a da bani unei entități media sau unei organizații care lucrează cu grupuri vulnerabile, animale sau resurse care lipsesc spitalelor, care este alegerea pe care ai face-o?

„Noi nu avem mulți bani de dat în România și suntem foarte mulți care ne batem pe un procent foarte mic de donatori. Am de multe ori senzația că ne dăm unii altora donații. Cum putem sparge acest cerc?

Cred că dacă este un moment în care jurnaliștii pot specula această nouă energie civică ca să facă jurnalism de calitate, ea trebuie folosită. Dilema pentru noi este să avem și backup pentru momentele în care energia civică se domolește, se disipează sau se mută către altceva.”

 

Despre donație

Când vine vorba de fundraising, oricine a încercat să strângă bani s-a lovit de problema vorbelor goale, a aprecierilor care rămân like-uri, share-uri dar niciodată o susținere concretă.

„Vorbesc din experiența de a vinde DOR. Și când zic <a vinde> mă refer la toți pașii de la punctul 0 în care vorbești unui om despre revistă până la momentul în care chiar a cumpărat revista sau s-a abonat. Văd un mare decalaj între oamenii care spun că susțin, că sunt acolo, și cei care chiar cumpără, donează sau fac ceva concret. E natural.

Am observat această discrepanță cel mai mult la proiectul realizat alături de Radu Ciorniciuc de la Casa Jurnalistului și restul celor care au realizat proiectul „Acasă” despre copii din Delta Văcărești. Când a ieșit prima oară proiectul a avut un super boost. Dar când a venit momentul ca oamenii să cumpere cartea „Acasă”, nu s-a mai văzut elanul. Nu s-a văzut concordanța dintre entuziasmul public și încasări. Mi se pare că dacă ești printre cei care cer, să fii și printre cei care dau.

Trebue să luăm în calcul și trigger-ul emoțional. Și faptul că există un calcul cost-beneficiu, o analiză pe care oamenii o fac inconștient sau nu, când donează. Pentru noi e greu să facem revista DOR să funcționeze și oamenii se miră pentru că lumea ne place și apreciază. Dar le explic că nu mulți se motivează să doneze unei <entități media>, cum ne îmbrăcăm noi. Ce mi-aș dori eu ar fi să spargem cercul de donatori și să ajungem la oamenii care nu au acest obicei.”

 

Despre ce poate să schimbe o donație

O singură donație nu poate să schimbe mare lucru, la fel cum un vot nu poate să schimbe rezultatul final. Diferența poate fi făcută dacă comportamentul donației ar fi asumat de mai mulți oameni, care prin donații mici chiar pot să schimbe destine, fie că vorbim de ajutoare umanitare pentru grupuri defavorizate sau susținerea unui proiect ecologic sau civic.

„Recurența donațiilor e un alt tip de comportament. Mi-ar plăcea ca entuziasmul pentru un anumit proiect sau idee să se transforme în donație recurentă, cumva. Să găsim o metodă pentru a promova asta. Și nici nu zic să dai mereu bani acelorași oameni.

De exemplu, noi la redacție suntem vreo 5-6 oameni care de ani de zile tot dăm bani. Nu către aceleași ONG-uri, nu pentru aceiași oameni, ci susținem cauze în care credem în diferite momente, ONG-uri sau colegi jurnaliști. E un tip asumat de comportament, nu o generozitate de sărbători.

Nu cred că vom ajunge să donăm fără triggerul emoțional. E normal ca de sărbători să se doneze mai mult și e normal ca lumea să se coalizeze după tragedii. Sigur că în momentele de temperatură ridicată politică sau socială se va strânge mai mult. E ok. Dar comportamentul recurenței trebuie cultivat să țină și după aceste momente, altfel proiectele faine mor încet din lipsă de resursă.”

 

Despre inițiativele mici

Cum multe entități se luptă pentru resurse foarte limitate, ONGurile încearcă să se plieze pe nevoile societății civile. Astfel a apărut Fondul pentru Democrație într-un moment în care conștiința civică se activase în societate. Pe fond emoțional s-au strâns niște sume considerabile care ulterior sunt folosite pentru a finanța diferite inițaitive, idei și proiecte. Acestea sunt alese în funcție de ce doresc donatorii, democratic, prin vot. L-am întrebat pe Cristian Lupșa ce tip de proiecte ar dori să finanțeze prin donațiile lui.

„Eu sunt un mare fan al proiectelor mici. Lucrând cu multe ONGuri din țară am observat că încearcă să împacheteze nerealist lucruri de fapt extraordinare pe care le fac. Le împachetau în ceva ieșit din comun pentru că le e jenă să spună că proiectele pe care le fac sunt mici. Pentru că ecosistemul de finanțare nu încurajează să promiți ceva mic, concret. Mă refer, de exemplu, la un ONG care duce la școală și dă de mâncare unor copii, opt, dintr-un sat. Acești copii nu își permit educație. Dacă cinci dintre ei termină școala, sunt cu cinci mai mulți absolvenți în comunitatea respectivă. Multiplicând, în 10 ani ai cu 50 mai mulți copii absolvenți. ONGul împacheta activitatea lor ca <asigurarea accesului la educație copiilor din grupuri vulnerabile>, dar această exprimare este atât de vagă încât nu înțelegi ce fac oameni aceștia, cine sunt copii, cum sunt influențați.

Eu cred că acest tip de proiecte pălesc și iau locuri inferioare în spatele unor proiecte care etalează numere mari, expunere și vizibilitate. Eu am un bias pentru lucrurile mici, tangibile. Poți să cunoști toți beneficiarii dacă dorești. Mi se pare că de multe ori ei nu au cum să se susțină financiar. Nu sunt făcute pentru ei Fondurile Norvegiene sau Fondurile Europene.”

 

Despre business

Am încercat să găsim soluții pentru inițiativele locale, mici și punctuale. L-am întrebat pe Cristi care este rolul societății civile în susținerea acestor activități cu puternic efect în comunitate.

„Dacă nu vorbim de inițiative media, atunci e altceva. Ar fi o chestiune minunată ca societatea civilă să finanțeze prin donații grupurile de inițiativă civică locală, Fundațiile Comunitare sau organizațiile care acționează strict în perimetrul acela al lor pe care încearcă să îl îmbunătățească. Cred că varianta ideală pentru ei ar fi să primească finanțare din partea comunității. Este și un fel de validare a activității pe care o derulează. Comunitatea însă nu înseamnă numai cetățenii care locuiesc pe raza orașului sau a comunei. Ci aici includ și companiile care activează în zona respectivă.

Responsabilitatea nu este doar a celor care donează, ci și a entității respective de a livra programe și proiecte relevante pentru comunitate. Asta ar face mai ușoară implicarea oamenilor fie prin voluntariat sau donație.

Mie mi-a plăcut mult exemplul Fundației Comunitare din Odorheiul Secuiesc. Au făcut un parteneriat cu un lanț local de supermarketuri, iar clienții primeau un fel de card de cetățean. Dacă făceai cumpărăturile acolo, primeai cardul și adunai gradual sume în funcție de cât cumpărai. Banii erau dați Fundației iar aceasta făcea call de proiecte foarte mici – fie să construiască un leagăn în parc sau să se facă curat într-o anumită zonă. Era un mecanism constant, integrat în cotidian. Și era un mecanism care funcționa tot anul și care alimenta continuu fondul acesta. Oamenii participau la evenimente și acestea erau vizibile pentru că rezolvau probleme punctuale din comunitate.

Și în București (+ Ilfov) Mega Image oferă Fundației Comunitare București posibilitatea de a finanța proiecte pentru oraș. Însă acțiunea lor nu este foarte vizibilă, cumpărătorii de multe ori neștiind că o parte din banii pe care îi lasă la casă se duc înapoi în comunitate.

„Sunt oameni care cumpără de la Mega Image cu un grad de vinovăție că nu cumpără de la un retailer mai mic sau că și-au omorât aprozarul de la colț. Și atunci Mega Image ar putea la modul cel mai inteligent  să comunice că o parte din această „taxă de vină” este dată mai departe. <Ce simți tu că ai putea să dai la piață, îi donez eu fundației comunitare.> Și să resolve și cu partea de comunicare, să informeze oamenii ce se întâmplă cu acei bani.”

 

Despre ongiști și ne-ongiști

„De multe ori, noi din zona de non-profit avem un discurs păcătos în România. Credem că suntem mai speciali, că facem ceva mai nobil decât ceilalți oameni și că merităm să fim sprijiniți. Însă fiecare om se luptă cu problemele lui, pentru fiecare om există un alt set de probleme importante. Și omul din privat simte că ce face el ajută pe alții.

Dacă tu, din non-profit, dorești să ajungi la cel din privat, atunci încearcă să îi rezolvi o nevoie, mergi după el în mall și informează-l cum poate să cheltuiască banii lui pe cauzele tale. Cred că în zona non-profit trebuie să găsim metode mai inteligente de a face oamenilor mai ușoară susținerea noastră. Fie că vorbim de donație sau de implicare.

În primul rând ei trebuie să vadă ce se întâmplă, lucru la care nu suntem prea profesioniști. Eu predau și cursuri de spus povești prin ONGuri. Mergem direct la ei și le povestim cum se face, însă ne lovim de întrebarea <păi și cine să facă și asta?>. Dacă există un om care deja face 100 de lucruri, nu va putea să depună efort pentru a povesti despre impactul acțiunilor sale.”

 

Despre comunicare

Problema comunicării la nivel de ONG este o chestiune destul de cunoscută (sau necunoscută pentru că ONGurile nu comunică). Și nu este ușor de rezolvat. De multe ori un ONG mic, care dorește să ajute cei 8 copii, va prefera să aloce banii pe care îi are pe rechizite, mâncare, haine, și nu pe realizarea unei campanii de comunicare. E absolut normal, însă pentru a putea trece testul timpului, comunicare devine pionul principal al sustenabilității. Dacă lumea nu știe ce faci, nu ai nicio șansă să îi convingi să te ajute.

„Ce mai lipsește ecosistemului, pe lângă resurse și know-how, este ca sub egida unor branduri deja existente, ca știri.ong, să existe niște resurse care să investească în a spune poveștile acestei lumi nevăzute.

Astfel, nu ne putem mira de ce oamenii mai puțin binevoitori sau cei cu mize politice pun egal între ONGuri și instrumentele de manipulare. De multe ori ONGurile fac lucruri frumoase, au impact, schimbă vieți, dar nu se vede. Și de multe ori nici beneficiarii nu știu ce se întâmplă, de unde vin banii și cine îi ajută.

Tatăl meu are o Fundație unde a construit un centru de recuperare pentru copii cu dizabilități. Acolo e și o piscină care, când nu e folosită în acest scop, este pusă la dispoziția publicului larg. Părinții au ajuns să se plângă că piscina e folosită și de grupurile persoanelor cu dizabilități, deși aceștia erau beneficiarii de drept. E multă muncă de convingere.

Credința mea personală este că o bună parte din această responsabilitate stă tot la noi. Într-o lume ideală nu ar trebui să fie așa. Dar dacă dorești bani, atunci trebuie să fii vizibil.”

 

Despre Fondul pentru Democrație

Fondul pentru Democrație a apărut în urma protestelor de la începutul anului 2017. Acum, la aniversarea primului an de existență, ne bucurăm să vedem că testul financiar a avut succes. Fondul se bazează pe donațiile recurente ale susținătorilor unei democrații deschise, participative și corecte. La Fond, comunitatea de donatori ia decizii în legătură cu banii lor și știu ce se întâmplă în proiectele finanțate. Cristian Lupșa este unul dintre donatori și am dorit să știm cum a ajuns la Fond.

„Am văzut Fondul în primele stadii ale mișcării, chiar în primele idei ale lui Valeriu (Nicolae) care gândea public pe Facebook niște lucruri pe care le-ar putea face. Am vorbit cu el în acea perioadă despre ce ar putea să facă pentru jurnaliști, sau ce ar putea fi de folos jurnaliștilor din toată chestiunea asta. Iar acum, uite, sunt 6 proiecte de jurnalism finanțate.

În momentul în care toată treaba s-a formalizat și a fost posibil să ajut cu fonduri pentru această construcție, nu am stat pe gânduri. Dacă m-am implicat în discuția inițială, atunci dublez cuvintele cu donația.”

 

Despre schisma din societate

Ca mecanism de susținere a cetățenilor din partea cetățenilor, Fondul este o inovație. Astfel, am fost curioși să aflăm opinia lui Cristi despre problema (cea mai cea) din societate, pe care tot societatea să o poată rezolva.

„Sunt multe probleme. Nu știu dacă e posibil să o rezolvăm pe aceasta, dar eu o pun pe masă pentru că mă mănâncă cel mai mult. Mă îngrijorează faptul că lumea în care trăim este tot mai segmentată și polarizată, iar capacitatea oamenilor să aibă un dialog a devenit un vis.

Mi-ar plăcea să găsim o formă de a învăța unii despre alții. Să nu ne complacem în reacția automată de a-l urî pe acela despre care nu știm prea multe. Cred că toată zona de societatea civilă, dincolo de încercarea de a rezolva probleme pe care nu le rezolvă statul în zona de servicii sociale, de exemplu, sau de a fi un watchdog pentru nelegiuirile posibile care vin din partea puterii, ar trebui să încerce să pună oamenii laolaltă, oameni care poate nu au aceleași valori. Există deja ONGuri care se ocupă de comunități, cum este CeRe, care adună oamenii în funcție de cauzele comune, nu în funcție de valori.

Mi se pare că asta ne lipsește. Ne e frică unora de alții. Suferim de lipsă de încredere. Evit acest cuvând pentru că e prea folosit, dar există totuși un mare deficit de încredere. România în general îți transmite senzația că nu poți avea încredere în nimeni și nimic. Să rezolvi, de exemplu, problema încrederii în sistemul medical va lua 20 de ani, presupunând că începe să se schimbe de acum. Chiar dacă sistemul se schimbă, percepția dispare mai lent.

Noi, la Decât o Revistă, încercăm să nu fim printre cei care agită, care îndeamnă pe alții să meargă la proteste. Nu mi se pare că este rolul nostru. Asta nu înseamnă că oamenii care sunt împotriva protestelor ne vor citi, nu sunt naiv. Dar mi-ar plăcea să îmi păstrez ușa deschisă dacă doresc să am o conversație cu ei. Șansele să pot comunica cu cineva care nu crede în aceleași valori ca și mine scad dacă mi-am petrecut ultimele 10 luni înjurându-l.

Ca jurnalist, mi-ar plăcea să pot să creez coeziune, nu diviziune. Și sperăm să facem asta prin poveștile pe care le spunem.”

Decât o Revistă publică povești despre cum se trăiește azi în România, indiferent de culoarera politică, a pielii sau de credință. Ei explorează familiarul realității românești, experiențele și trăirile care sunt comune.

 

Te așteptăm și pe tine să intrii în comunitatea Fondului pentru Democrație și să susții inițiativele societății civile! Până acum includem în palmares proiecte de jurnalism, inițiative de IT și transparentizare, mișcări de comunitate din Mureș și Cluj, proiecte de educație și altele. Haide și tu alături de noi, donează recurent și decide cum dorești să faci societatea mai bună!

Donează și tu!